Thursday 10 December 2009

"Le Concert" - Radu Mihaileanu


Pe 20 noiembrie a avut loc premiera in cinematografele din Romania a celei mai noi productii cinematografice semnate Radu Mihaileanu, "Le Concert". Regizorul revine dupa o pauza de 4 ani de la al sau succes "Va, vis et deviens", castigator a trei premii la Festivalul de Film de la Berlin in 2005 precum si al unui premiu Cesar pentru cel mai bun scenariu in 2006.
Filmul a fost prezentat in afara competitiei la Festivalul de Film de la Roma din acest an iar la final intreaga sala s-a ridicat si l-a ovationat si aplaudat pe Radu Mihaileanu pe parcursul a 10 minute pentru pelicula realizata.



Andrei Filipov (Aleksei Guskov) este un om de serviciu la opera Bolshoi. Acum treizeci de ani era cunoscut sub numele de Maestrul, fiind cel mai mare dirijor al Rusiei, daca nu chiar al Europei. A fost umilit de regimul lui Brejnev si a trebuit sa se retraga. Acum strange mizeria de pe holurile si din birourile locului in care cunostea gloria in urma cu mult timp, iar cand asista la repetitii isi imagineaza ca dirijeaza asa cum o facea in epoca de glorie. In timp ce face curat in biroul directorului, un fax ajunge la adresa teatrului. Expeditorul este directorul Operei Chatelet din Paris, acestia invitand orchestra Bolshoi pentru un recital in Franta. Filipov sustrage faxul, sterge e-mailul primit pe adresa teatrului si este decis sa puna la cale un plan prin care sa mai poata gusta inca o data din senzatia unui concert. Impreuna cu bunul sau prieten, violonistul evreu Sasha Grossman (Dmitri Nazarov), acum sofer de ambulanta, el aduna mai multi interpreti care au facut parte din orchestra lui Filipov in trecut. Desi acum au alte ocupatii, ei accepta atunci cand se iveste ocazia de a vizita Paris-ul. Ajutati chiar de catre cel care i-a umilit acum treizeci de ani, comunistul Ivan Gavrilov (Valeriy Barinov), un nostalgic al epocii de aur, ei reusesc sa ajunga in Franta dupa ce trec prin multe evenimente neplacute. Misiunea lui Filipov nu este doar aceea de a sustine un concert de Ceaikovsky, ci si de a o cunoaste personal pe Anne-Marie Jacquet (Mélanie Laurent), o violonista celebra care nu si-a cunoscut parintii niciodata. Andrei Filipov stie adevarul.


Scena concertului, care a avut nevoie de patru luni pentru a fi pusa la punct, este momentul de maxima intensitate al filmului. Montajul este exceptional, muzica lui Ceaikovsky este superba, Melanie Laurent arata cum nu se poate mai bine, iar intreaga secventa scoate la iveala secretul originii violonistei prin flashback-uri inserate in momente cheie de Radu Mihaileanu.


Regizorul se foloseste de cliseele care descriu poporul rus (consumul exagerat de vodka, nervozitatea exagerata, petrecerile tumultoase, mafiotii nemilosi, miliardarii puternici) si creeaza o comedie de situatie la care se rade neintrerupt. Scenele in care apar si tiganii care locuiesc la marginea Moscovei si isi fac veacul falsificand pasapoarte chiar in aeroport si sub nasul politistilor sunt un deliciu. Radu Mihaileanu isi arata maiestria in scenele dramatice, atunci cand prim planurile pe chipurile actorilor scot la iveala capacitatea regizorului de a lucra cu orice tip de actor si de a obtine de la el cea mai buna interpretare. Aleksei Guskov in rolul dirijorului Filipov face un rol mare, Melanie Laurent la fel, ea reusind sa transmita mult mai mult atunci chiar cand nu are replici, avand un chip expresiv foarte bine pus in valoare de operatorul de imagine Laurent Dailland.
"Le concert" este o productie recomandata tuturor celor pentru care filmul este un sentiment ce trebuie trait, nu o forma de pierdere a timpului.

Monday 7 December 2009

Culture Fusion - A New Definition of Networking Evenings

Culture Fusion Premiere

On the 18th of October 2009, at Spazio Studio, Culturhalle association had the pleasure of launching Culture Fusion, an exclusivist series of cultural happenings designed to create a bridge between the world of arts and the world of business. For one evening, figures, business plans and charts mingled with conceptual art, classic tunes and culinary works of art in an event which proved to be a real success.


Romanian Contemporary Art 2 K


Dan Popescu, director of H’art Gallery, introduced us into the world of Visual Arts, highlighting the most significant moments that marked the evolution of Romanian Contemporary Art. Beginning with the opening of the first private art gallery in 2001, continuing with the emergence of important artists like Roman Tolici, Ion Barladeanu or Gorzo, the development of Romanian Contemporary Art mirrors the ups and downs of the society in which we live.


The Knife and the Brush. A fresh look at today’s world of culinary arts.

Andrei Bucur, our culinary expert, made a tour de force with his delicious food masterpieces. Our guests had the opportunity to taste numerous original and delicious dishes, freshly prepared in order to comply with the rigorous laws of cooking organic food. His overview on the history of culinary arts made us understand once again that art shapes our life even in terms of food and cooking.


SoNoRo Festival: a success story


Razvan Popoci, director of SoNoRo Festival, together with his colleague Catalin Opritoiu, charmed us with a thrilling interpretation of Mozart’s Duet for viola and violin, KV 423. Razvan shared with us the success story of the festival he has been organizing for the last four years, Sonoro. As for his future projects, the concert on the famous stage of Carnegie Hall in February 2010, as part of a world wide tour together with his colleagues from Raro Ensemble, is the result of his dedication and great talentas a viola player.

Saturday 5 December 2009

Exclusivitate: „Lumea văzută de Ion B...”, un film în regia lui Alexander Nanau

In avampremiera Culturhalle prezinta trailerul documentarului „Lumea văzută de Ion B...”, in regia lui Alexander Nanau, care spune povestea unuia dintre cei mai importanti artisti romani contemporani, Ion Bârlădeanu. Descoperit acum un an intr-o ghena de pe Calea Mosilor, artistul a expus recent lucrari alaturi de cele ale lui Andy Warhol, la Londra. Alexander Nanau propune un documentar-colaj despre un artist necunoscut si despre colajele pe care le-a facut din ziare şi reviste timp de 30 de ani. Filmarile au avut loc in 2008 si 2009, intr-un bloc din centrul Bucurestiului, la Galeria H’Art, dar si la o expozitie din Basel.

Povestea cu parfum de basm modern este a unuia dintre cei mai importanti artisti romani contemporani, asa cum a fost ea surprinsa in cea mai noua productie originală HBO. Ion Bârlădeanu, in varsta de 62 de ani, este, probabil, singurul reprezentant autentic al pop art-ului mioritic. Un artist ce doarme pe o saltea murdara la capatul unei ghene de langa un bloc de pe Calea Mosilor. In „locuinta” sa, Ion aduna tot ce considera a fi valoros din cele aruncate de vecini si astfel ajunge sa citeasca reviste, ziare si carti, obiecte de care ceilalti par sa se desparta fara regrete.

Mai mult decat atat, Ion si-a dezvoltat singur talentul nativ pentru desen si, incepand cu anii ’60, a creat atat desene cat si nenumarate colaje (pe care le numeste „filmele mele”) care acum, dupa ce timp de cateva decenii au stat ascunse printre gunoaie, sunt pe punctul de a-i aduce celebritatea internationala si de a-l aseza alaturi de marii creatori ai genului precum Richard Hamilton, Tom Wesselmann, Marcel Duchamp sau Andy Warhol... In lucrarile sale, Ion Barladeanu, acum reprezentat de galeria H’Art, a adus o critica ironica la adresa regimului comunist si mai apoi la adresa politicienilor post-revolutionari.

Povestea a inceput in decembrie 2007 cand unul dintre cei mai tineri galeristi din Romania, Dan Popescu, proprietarul galeriei H’art, şi-a parasit biroul caldut si luminos pentru o scurta vizita in apropiere. Destinatia sa nu era atunci atelierul vreunui pictor ce astepta sa fie descoperit ci curtea interioara a unui bloc de pe Calea Mosilor. Aici avea sa il intalneasca pe Ion Barladeanu un batran slab, murdar, imbracat într-o haina de piele lunga pana la glezne, intruchiparea perfecta a spiritului de fronda.

Astazi Ion Bârlădeanu s-a apucat din nou sa lucreze. Locuieste intr-o garsoniera si are o renta lunara, obtinuta in urma semnarii unui contract cu galeria H’art. Din cele 40 de colaje realizate, 10 sunt geniale, spune Dan Popescu.


Tuesday 24 November 2009

What is Culturhalle?


It is a cultural association founded by 5 business people passionate about arts who decided to create the bridge between their own world and the world of arts.
Culturhalle is a pioneer program built to be the first contact source for companies interested in holding & committing themselves to CSR projects.

Our vision is to create the perfect, most needed synergy between two apparently different worlds, The Arts and The Business World, and we have the mission to be the link between the arts and the business environment, building altogether a real and consistent cultural platform, where arts and business meet to sustain and foster prolific partnerships.

Our objectives are to
  • Develop a large pool of cultural projects for business managers interested to invest in this area as part of their CSR program.
  • Become a feasible financial alternative for artists in need of sponsorship.
  • Create a benchmark for an emerging cultural market, by increasing the awareness, knowledge & implementation of cultural projects.

We have values as love for art, long term commitment, innovative creativity & business concepts.